MONITORUL OFICIAL LOCAL
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE
* Actele emise de Consiliul Local
♦ Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI.
♦ Registrul pentru evidenţa HOTĂRÂRILOR Consiliului Local
Registrul pentru evidența PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE
Conform Legii nr. 52/2003 în acest spațiu sunt aduse la cunoștința cetățenilor proiectele de hotărări ale Consiliului Local, propuse pentru dezbaterea publică.
Vă puteți exprima opiniile în scris la sediul primăriei comunei Bretea Română sau pe această pagină în spațiul rezervat comentariilor.
* Opiniile exprimate vor fi verificate de către admin. înainte de a fi date publicității.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru evidența HOTĂRÂRILOR CONSILIULUI LOCAL
Proces verbal de sedinta a Consiliului Local din data de 22.02.2019
Proces verbal de sedinta a Consiliului Local din data de 22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.12/22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.12/22.02.2019, privin insusirea rezultatului inventarierii patrimoniului public si privat al comunei Buces
Hotararea Consiliului Local nr.10/22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.10/22.02.2019, privind aprobarea planului de actiuni si lucrari pentru persoanele apte de munca din familiile beneficiare de venit minim garantat pentru anul 2019
Hotararea Consiliului Local nr.11/22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.11/22.02.2019, privind constatarea si sanctionarea unor contraventii savarsite pe raza comunei Buces
Hotararea Consiliului Local nr.8/22.02.2019, privind organizarea retelei scolare pe raza comunei Buces pe anul 2019-2020
Hotararea Consiliului Local nr.8/22.02.2019 privind organizarea retelei scolare pe raza comunei Buces pe anul 2019-2020
Hotararea Consiliului Local nr.6/22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.6/22.02.2019, privind alegerea presedintelui de sedinta
Hotararea Consiliului Local nr.9/22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.9/22.02.2019, privind aderarea Comunei Buces la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Motii, Tara de Piatra”
Hotararea Consiliului Local nr.7/22.02.2019
Hotararea Consiliului Local nr.7/22.02.2019, privind aprobarea modificarii statului de functii a aparatului de specialitate al primarului comunei Buces, aflat in subordinea Consiliului Local